Un fost component al „Generației de Aur” dezvăluie cât de bun era Gică Hagi și ce făcea la antrenamentele de la World Cup ’94.
Invitat la podcast-ul lui Costin Deșliu, Tibor Selymes a povestit cât de bun era, de fapt, Hagi chiar și la antrenamente, acolo unde reușea să aibă mereu execuții similare ca cea din meciul cu Columbia.
Tibor Selymes a făcut parte din lotul României de la Cupa Mondială din 1994, acolo unde Gică Hagi a reușit o lovitură imposibilă cu care a impresionat pe toată lumea. Decarul României a trimis perfect un balon spre poarta columbienilor, iar în aer mingea nu s-a rotit nici măcar o singură dată. Se pare că execuția era lucrată destul de des la antrenamente, iar Bogdan Stelea era „victima” preferată a „Regelui” atunci când ieșea prea mult din poartă.
„(nr. meciul cu Columbia) A dat mingea, nici nu s-a mișcat. Mingea mergea așa în aer fără să se miște. Incredibil cum a dat mingea aia. Bine, dar la el era și la antrenamente așa. Cum îl vedea pe unul dintre portarii noștrii, Stelea sau Prunea, dar în special pe Stelică, cum îl vedea că iese din poartă, dădea de la 30-40 de metri. Era o normalitate la el”, a povestit Tibor Selymes la „Un Podcast la alt nivel”.
Gică Hagi a reușit cel mai spectaculos gol al anilor ’90 la Cupa Mondială din 1994, acolo unde a marcat împotriva Columbiei cu o execuție rarisimă. Reușita „Regelui” încă mai este amintită de presa columbiană care a rememorat momentul cu care Gică Hagi i-a vrăjit pe toți. În acel meci, Tibor Selymes a intrat pe teren în minutul 68, înlocuindu-l pe Ilie Dumitrescu.
Ce părea a fi o victorie calmă și confortabilă a luat o altă turnură pe final, din cauza greșelilor individuale, de care au profitat rivalii. Ianis Hagi, fiul lui Gică Hagi, călăul Columbiei la Cupa Mondială din SUA 94, i-a furat mingea lui Jefferson Lerma și l-a învins pe Vargas” au notat columbienii, după amicalul România – Columbia 3-2.
România reușea o victorie impresionantă în fața Columbiei 3-1, grație dublei lui Florin Răducioiu și a execuției de geniu a „Regelui”. La acel turneu final, naționala României a ajuns până în sferturile de finală, la capătul unei victorii senzaționale în optimile de finală contra Argentinei, 3-2, rămasă și până astăzi drept cea mai mare performanță din istorie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER